Cum vei cumpăra o mașină second hand din 2024 în România. Ce este RAR Auto-Pass sau registrul electronic al istoricului vehiculelor
Autoritățile române vor să facă mult mai dificilă viața samsarilor din România începând cu 2024. Schimbarea legislativă vine la inițiativa RAR și se reflectă într-un așa numit RAR Auto-Pass, un document obligatoriu la orice vânzare de autoturisme.
Noul RAR Auto-Pass ce urmează să fie introdus cu caracter obligatoriu de anul viitor va include o serie stufoasă de informații despre respectiva mașină extrase dintr-un registru electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate în România. Înainte să se aplice la scară largă, Ministerul Transporturilor trebuie să stabilească întregul set de informații ce vor fi introduse în registrul electronic al istoricului vehiculelor și formatul final al Certificatului RAR Auto-Pass pe care îl poți vedea mai jos sub formă de model.
Ministerul Transporturilor și RAR Auto-Pass
După cum se arată în nota de fundamentare a noului document, Proiectul de ordin de la Ministerul Transporturilor vine “să clarifice informațiile ce se transmit pentru introducerea în registrul electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România, modul de transmitere a acestor informații și să precizeze modelul certificatului «RAR Auto-Pass»”.
Ideea de bază este că acest efort tehnologic va fi posibil doar prin intermediul unei noi aplicații care să agregheze într-un singur loc o serie stufoasă de informații despre autoturismele care ajung la Registrul Auto Român. Lista include, conform Avocatnet.ro:
- de către stațiile de inspecţie tehnică periodică (ITP) autorizate și de către atelierele pentru inspecția tahografelor și/ sau a limitatoarelor de viteză autorizate, cu ocazia fiecărei inspecţii efectuate pentru un autovehicul:
- (i) data inspecţiei;
- (ii) numărul de identificare al autovehiculului;
- (iii) valoarea citită a indicaţiei odometrului autovehiculului;
- de către service-urile autorizate să desfășoare activități de reparaţii, de întreținere, de reglări funcţionale, de modificări constructive şi de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, cu ocazia fiecărei prestaţii efectuate pentru un autovehicul:
- (i) data prestaţiei;
- (ii) numărul de identificare al autovehiculului;
- (iii) valoarea citită a indicaţiei odometrului autovehiculului, dacă este cazul;
- (iv) tipul prestaţiei: reparaţie / întreţinere / revizie periodică / reglare funcţională / modificare constructivă / reconstrucţie / actualizare software / înlocuire sezonieră a anvelopelor;
- de către operatorii economici autorizați, cu ocazia fiecărei reparaţii și/sau înlocuiri a odometrului din dotarea unui autovehicul:
- (i) data prestaţiei;
- (ii) numărul de identificare al autovehiculului;
- (iii) valoarea citită a indicaţiei odometrului autovehiculului înainte de intervenție;
- (iv) valoarea citită a indicaţiei odometrului autovehiculului după intervenție;
- (v) tipul prestației: reparaţie odometru / înlocuire odometru;
- de către operatorii economici autorizați, cu ocazia fiecărei reparaţii efectuate la un vehicul în urma unor evenimente care au produs avarii grave la sistemul de direcție, frânare, la structura de rezistență a caroseriei sau a șasiului și altele:
- (i) data prestaţiei;
- (ii) numărul de identificare al vehiculului;
- (iii) valoarea citită a indicaţiei odometrului autovehiculului, dacă este cazul;
- (iv) sistemul la care au fost efectuate reparaţii;
- de către operatorii economici autorizaţi care deţin abilitare din partea producătorului autovehiculului respectiv sau din partea reprezentantului autorizat al acestuia, cu ocazia primei prezentări a autovehiculului în reţeaua de reparaţii a producătorului respectiv sau la solicitarea expresă a RAR:
- (i) numărul de identificare al autovehiculului;
- (ii) data şi valoarea citită a indicaţiei odometrului autovehiculului pentru fiecare înregistrare existentă în baza de date a producătorului respectiv cu privire la istoricul indicaţiei odometrului pentru perioada anterioară înregistrării sau înmatriculării în România;
- de către producătorii vehiculelor rutiere, reprezentanţii autorizaţi ai acestora, importatorii sau distribuitorii de vehicule rutiere, după caz, cu privire la campaniile de rechemare a vehiculelor rutiere care au fost înmatriculate, înregistrate sau introduse pe piață în România, inițiate în cazul în care unul sau mai multe sisteme, echipamente, componente sau unități tehnice separate instalate pe vehiculul rutier prezintă un risc important pentru siguranța rutieră, sănătatea publică sau protecția mediului înconjurător, desemnat ca atare de producătorul vehiculului:
- (i) numele producătorului vehiculului;
- (ii) marca vehiculului;
- (iii) tipul vehiculului;
- (iv) denumirea comercială a vehiculului;
- (v) codul campaniei de rechemare;
- (vi) numele campaniei de rechemare;
- (vii) descrierea pericolului;
- (viii) modul de informare a deţinătorilor;
- (ix) durata aproximativă a remedierii;
- (x) lista operatorilor economici autorizaţi din România;
- (xi) numărul de identificare al vehiculelor vizate;
- (xii) evoluţia campaniei de rechemare.
Citește și: ANAF cu talente de samsar: cum a pus instituția la vânzare mașini de lux cu kilometrajul dat înapoi
RAR Auto-Pass, mai complex decât ai crede la prima vedere
Datelor menționate mai sus, li se vor adăuga și cele obținute prin identificarea mașinii la fața locului, datele desprinse din ITP (Inspecția Tehnică Periodică), numărul de identificare al autovehiculului și valoarea citită a indicaţiei odometrului autovehiculului.
În același proiect legislativ este inclus și modelul de certificat RAR Auto-Pass care va fi eliberat contra-cost doritorilor care cumpără sau vând un autoturism. Un mod tip de cerere pentru solicitarea documentului de mai jos va fi de asemenea oferit de către autorități în format digital. Pentru a fi luată în calcul, cererea va fi însoțită de copia actului de identitate în formal electronic.
Dacă o mașină lipsește din registrul electronic al vehiculelor rutiere înmatriculate în România, gratuit, se va emite al doilea documente de mai jos prin care se atrage atenția asupra faptului că nu a mai trecut niciodată pe la RAR și, cel mai probabil, nu a fost înmatriculat în prealabil în țara noastră.